Începutul zilei Z
Vineri , ora 9:20 o zii la fel ca oricare alta, o zii de toamna, cu o dimineața răcoroasa, intr-un orășel mic, la poalele unui munte. Încep sa aud freamătul orașului, si deschid ochii. Sunt un bărbat la 38 de ani, si mă consider un om perfect normal, dar despre asta vorbim alta data, mă ridic din pat si mă îndrept către baie, pentru a-mi face siesta de dimineața. Timp in care, pur si simplu nu mă gândesc la nimic, un vid total îmi conduce mișcările, în mod automat. După care îmi pun un pahar de suc, in care îmi storc o lămâie, si mă așez la laptop îmi pun căștile, si fără sa caut nimic deosebit, nu caut si nu mă aștept sa găsesc nimic deosebit, pur si simplu doar o activitate pe care o fac pentru a trece puțin timp, si pentru a nu fii nevoit sa sar direct pe ușa afara, imediat după ce m-am trezit. Nu ca nu a-si putea sa o fac, pentru ca nu am nevoie de cofeina sa mă activez, in momentul in care m-am trezit. Dar din moment ce nimic nu arde, îmi pot permite un pic de liniște si sa mă dezmeticesc încet, navigând si alegându-mi informațiile pe care doresc sa le citesc, nu sa fiu obligat sa ascult, doar ceea ce îmi transmite un televizor, sau să citesc informațiile vreunui tabloid însetat de faima, bani si succes, care toarnă numai rahat pe hârtie, adică un ziar sau ceva de genul. Îmi aprind o țigară si mă detașez, conectându-mă la informațiile de pe monitor. La un moment dat, aud in caști un sonor, care nu este de la laptop, sau de la paginile pe le vizionam. Când brusc realizez, ca nu neapărat aștept un mesaj, dar este posibil ca sa primesc un mesaj, pe care mi-l doresc, datorita evenimentelor din zilele si mai ales din ziua anterioara. Pun mana pe telefon, îl aprind, si într-adevăr aveam un mesaj, doar ca nu era de acum si doar mi se păruse ca auzisem ceva in caști, nu a fost sunetul de la mesaje primite. Era de vreo o ora, si bănuiam ca era o întrebare, neavând semn de ortografie la final.
„teai trezit”
Știam de la cine este, si da este mesajul care nu chiar îl așteptam, dar speram sa apară. I-am răspuns
„Acum”
era ora 9:44. Am continuat cu alte câteva mesaje
„Pe la cat vii in coa, pe „numele unei străzi””
„Sau vrei sa vin altundeva sa te iau”
„?”
Fără sa primesc vreun răspuns. In câteva secunde telefonul îmi suna, si persoana de sex feminin, de la celalalt capăt, îmi spune ca acum ia taxiul si pleacă, spre strada unde am întrebato eu, in mesaj, daca vine. I-am spus ca ne întâlnim acolo, si m-am îmbrăcat, mi-am luat echipamentul necesar unei plecări de acasă, portofel, telefon, țigări si bricheta si chei si am ieșit pe ușa. Strada pe care trebuia sa ne întâlnim nu era prea departe, de locul in care locuiam eu. Dar știind ce vreau sa fac, si ceea ce mi-am propus eu cu o seara înainte, m-am urcat in mașina, si am mers cu mașina acolo. Am ajuns înaintea ei bineînțeles, ea venind de la o distanta mai mare. M-am parcat in spatele unei benzinarii, mi-am aprins o țigara, si i-am scris aceleiași persoane un alt mesaj
„Eu sunt aici”
După câteva minute mă suna din nou, sa mă întrebe unde sunt. Îi spun ca in spatele benzinăriei, iar ea spune:
„ok ajung imediat”
In maxim 20 de secunde am văzut taxiul care sa oprit in spatele meu, ea coboară din taxi si se urca la mine in mașina. Pornesc mașina, iar ea îmi spune,
„îmi cer scuze pentru ziua de ieri” si dorind sa continue cu argumente, o opresc si ii spun
„stai liniștita nu am nevoie de nici o explicație, avem timp sa vorbim despre asta alta data daca chiar vrei asta, Acum vreau sa discutam despre altceva.”.
Ies din parcarea de la benzinărie, care se afla chiar aproape de ieșirea din oraș, adică la marginea orașului, si mă îndrept înapoi spre oraș. In timp ce conversam
Ea”Vrei sa mergem la tine? sa bem o cafea, si sa vorbim despre ziua de ieri?”
Eu „Nu chiar, dar vreau sa iți spun câteva lucruri. In primul rând vreau sa iți spun, ca mă bucur ca ai revenit si m-ai contact, si ca vrei sa îmi dai argumente, dar momentan nu vreau sa le aud, si in al doilea rând vreau doar sa înțelegi, ca sunt lângă tine vreau sa te ajut, si iți vreau doar binele, orice s-ar întâmpla. Mă bucur ca ai înțeles anumite aspecte din conversațiile noastre anterioare si ai încredere in mine si m-ai contactat. Dar cu toate astea, ceea ce sa întâmplat ieri, nu a fost ok deloc, si am fost extrem de nervos, pentru ca vad ca nu mă accepți si nu îmi dai voie sa te ajut ”
Ea „Ești încă nervos?”
Nivelul conversației era unul foarte normal chiar spre cald, adică nu încercam sa o învinovățesc sau sa o judec, ci doar sa o fac sa înțeleagă anumite lucruri. Ceea ce in anumite situații este doar o lupta cu morile de vânt. In fine ii răspund
Eu „iți par eu nervos?”
Ea „nu, dar după faza de ieri….”
Eu „iți repet stai liniștita, nu mă interesează, m-am calmat, mi-a trecut. Mă interesează doar ce urmează”
Ea „ce urmează?”
Eu „doar ii zâmbesc”
In timp ce ne deplasam cu mașina prin oraș, si vorbind, ne îndreptam in direcția unui alt apartament, nu cel in care locuiesc si se afla in vecinătate, un alt apartament, la care am acces, si care este al unui neam care este plecat din tara, apartament care este in supravegherea mea si unde era ea obișnuita sa mergem. Orașul nu este prea mare, iar noi tot discutând, ne apropiem de intersecția, unde ar fii trebuit sa intru, pentru a merge spre acel apartament, iar eu nu intru pe acel drum si îmi continui drumul înainte, trecând de strada care ducea spre acel apartament. Iar ea mă întreabă
Ea „unde mergem, pai nu mergem la tine?”
Eu „nu”
Ea „pai unde mergem?”
Eu „ai sa vezi”
In acel moment, in momentul in care am trecut de acea strada, si mi-am continuat drumul înainte, mi-am dat seama, ca va urma sa fac ceva, ce nu am mai făcut niciodată, si pentru câteva clipe, si eu m-am cam emoționat, vizualizând ideea care urmează sa prindă contur, si sa devina realitate. Speram doar sa fie bine si să reușesc sa o duc la bun sfârșit, așa cum mi-am propus, si cum mi-am imaginat. Am continuat drumul, prin oraș, cu o conversație care începea, încet sa se duca spre, neînțelegere, lipsa de încredere si poate chiar frica. Cu răspunsuri evazive, si care sa duca aceasta conversație si mai adânc in deruta. Am continuat sa merg pana am ajuns la o alta ieșire din oraș, aproape in capătul opus de unde am plecat, si sa continui drumul care se îndrepta spre o zona împădurita si printre dealuri. Am ieșit din oraș, si am intrat in zona împădurita pe un drum național, asfaltat, chiar foarte bun, care trecea printre dealuri, iar pădurea era extrem de deasa, si unde confortul ei a început sa dispară, totodată nesiguranța si neîncrederea sa pună stăpânire pe ea. Am lăsat in spate, zgomotul orașului si am continuat deplasarea, depărtându-ne tot mai mult de siguranța și zarva orașului.
Ea „unde mă duci”
Eu „ti-am spus, stai liniștita si încercă sa te relaxezi si sa nu mai fii atât de agitata,….. o sa vezi”
Ea „hai mă spune-mi unde mergem, vrei sa duci si mă lași pe undeva, cred ca a-și merita”
Zâmbind aproape fals si fără sa trădez vreo altă emoție ii răspund
Eu „așa crezi tu? Arata-mi ca îmi poți oferii măcar încredere si nu te agiți, pana ajungem acolo”
Ea „dar nu mai pot acum, hai spune-mi unde mergem, ca mă sperii, vrei sa îmi faci ceva râu?”
Eu „așa mă cunoști tu pe mine? Ti-am făcut vreodată vreun rău? Ti-am lăsat vreodată impresia ca vreau sa iți fac vreun rău? Vreau doar sa iți dau o lecție, iar daca tu vrei, o putem numi chiar pedeapsa pentru ziua de ieri ”
Conversația decurge din nou la un nivel normal, eu chiar zâmbind si vorbindu-i pe un ton cald si prietenos, fără sa ne agitam sau sa ridicam vocea. Doar ca nesiguranța ei se mărește din ce in ce mai mult, si începe sa pună stăpânire pe ea, spre mulțumirea si nemulțumirea mea in același timp, un sentiment de acceptare a situației, si o capitulare in fata acestei provocări, se instalează pe fata ei. Adică nu dădea nici un semn de frica, teama sau spaima. Chiar daca continua sa mă întrebe, „unde o duc?”, si „ce vreau sa ii fac?”, sentimentul care l-am citit in acea comunicare, in acel moment a fost unul de resemnare. Chiar daca pe tot parcursul drumului nu am făcut nimic, care sa ii arate, ca a-și vrea sa ii fac vreun rău, si ii spuneam întruna sa se calmeze, sa se relaxeze, sa nu se streseze. Bineînțeles ca intr-o anumita măsura, era exact ceea ce îmi doream de la acea situație, din moment ce a înțeles, ca va urma o pedeapsa pentru ceea ce îmi făcuse. După câțiva kilometri de mers pe acel drum național asfaltat, care ducea spre un sătuc, printre acele dealuri împădurite, si care nășteau fel si fel de scenarii macabre in mintea ei.
La un moment dat am virat la stânga, pe un pe un drum secundar, de pietriș, si extrem de rău. Adică am părăsit si orice urma de confort si liniște a civilizației, eram pur si simplu pe un drum forestier care nu mai era asfaltat, si avea aruncat doar niște pietriș pe el pentru a tine orientarea, prin pădure, si continuam sa ne deplasam, adâncindu-ne tot mai mult in desișul pădurii. Din acel moment nu am mai putut, sa mă uit atent in ochii ei, sa vad daca a trecut la starea de frica. Trebuind sa fiu atent la acel drum, sa nu îmi rup mașina prin gropi. Dar conversația a decurs la fel, iar după tonul vocii, si mimica gesturilor pe care am putut sa o remarc, in timp ce vorbea cu mine nu am reușit sa găsesc decât resemnare, fără pic de frica sau teama, de ceea ce ar putea sa se întâmple in curând, si întrebând întruna, unde mergem, si ce vreau sa ii fac, sa nu fac prostii, iar eu încercând să o liniștesc, ducând-o tot mai departe de civilizație spre necunoscut (pentru ea), adâncindu-ne in pădure, spre locul unde eu îl știam si am mai fost, si unde vroiam sa ajung si cu ea, pentru a putea sa ii ofer pedeapsa sau lecția ce urma sa io administrez, pentru niște lucruri care s-au petrecut cu ceva timp înainte si care au culminat cu ziua de ieri. Singurul lucru care mi-a atras atenția, si nu mi-a plăcut deloc, chiar am fost extrem de atins si emoționat de acest lucru, lipsa totala a sentimentului de frica, si trecerea direct la sentimentul si starea, de resemnare de „non combat”, de predare si acceptare a situației, pur si simplu.
Ceea ce se afla in interiorul sufletului meu va pot explica, dar exact, ce se petrecea in interiorul ei nu pot spune, pentru ca nu am vreo diploma in domeniu si nu știu, daca am înțeles sau am perceput cu exactitate, stările, limbajul sau gesturile ei, sau trăirile, din momentele următoare, cu ceea ce s-a întâmplat, din nou vi le voi relata din perspectiva mea, si din punctul meu de vedere, dar pentru a putea înțelege exact, ce sa petrecut acolo, si pentru a va putea forma singuri o părere, despre sentimentele si trăirile fiecăruia, trebuie sa dau timpul înapoi, si a va prezint cele doua caractere si ziua precedenta, chiar si câteva zile înainte. Pentru a putea fiecare sa își formeze o părere, si sa poată sa înțeleagă, de ce se întâmpla ce urmează sa se întâmple. Sau sa judece și sa acuze, ceea ce va urma.
Ajouter un commentaire